Am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii…

Acum vreo săptămână, dimineața, un lup a ajuns între oi, la doi metri de mine. Câinii fuseseră plecați pe o urmă de vulpe. Lupul a luat o mială în gură, dar nu a apucat s-o sfârtece. A ajuns Plai, unul din maidanezii mei, și i-a sărit în cârcă. Lupul a zvâcnit, i-au ieșit în cale și ceilalți câini. Miala a scăpat teafără. Pe drum, în noroi, am văzut două urme.
Apoi a venit impresia că îmi lipsește ceva din turmă. O conexiune ruptă. După vreo trei zile mi-am dat seama că-mi lipsea o mieluță mai mică. Unul din lupi își făcuse treaba perfect.
Azi-dimineață, când m-am dus la muls, am găsit câinii frânți, spășiți. Gardul strungii era rupt din exterior, deci oile bumniseră în el. Pe o scândură era sânge. Apoi am observat o oaie încolțită de bot. Un mieluț fătat alaltăieri lipsea. Ce se întâmplase? Lupii au intrat în grădină, unde oile dorm libere.
Era ploaie. O parte din câini dormeau în afara grădinii, unde un vecin lipsit de inspirație a depozitat acum câțiva ani o mașină de rumeguș. Oile s-au speriat, mielul mic a rămas probabil pe loc, buimac, și unul din lupi l-a înhățat. Celălalt n-a mai avut, cu siguranță, timpul necesar să atace profesionist, așa că n-a nimerit gâtul oii, ci botul. Și au ajuns câinii la ei.
Câinii și-au făcut treaba și lupii au fost alungați.
Pe la 10, m-am întâlnit pe pășune cu un vecin, mâna lupii cu câinii lui. De la mine, lupii plecaseră la el. Dintr-un pic nu i-au omorât un porc.
Au înnebunit lupii?
Nici vorbă. Lupoaica e fătată, puii au acum vreo 3 luni și mănâncă și ei carne. Sunt multe guri de hrănit. Iar hrana…
Până acum vreo 5 ani, nu era zi să nu văd câteva căprioare, ciute, cerbi, iepuri. Găseam uneori și bucăți de piele sau scoteau câinii picioare de prin hățișuri. Cu lupii mă întâlneam arar.
De atunci, căprioarele și ciutele sunt tot mai puține. În iarnă am dat de un țap mort în drum. Căprioare și ciute n-am văzut în zonă de 2 ani.
Ce să mai mănânce lupii? Că iarba n-au cu ce-o mesteca.
Dacă în anii trecuți dădeam de lupi sus, în munte, acum pe acolo nici urmă de ei. S-au mutat lângă sat, umblă pe ulițe nestingheriți, prin ogrăzi. Doar acolo mai au ce vâna.
Astă-seară, plecând din Arsuri spre târlă, am tăiat cea mai grasă oaie pe care o aveam și am lăsat-o într-un părău, s-o mănânce lupii. Peste o săptămână le mai tai una. Că am vreo 30 de oi în plus.
Între timp, poate se mai dezmeticesc posesorii de arme, și realizează că lăcomia și fudulia lor distrug un întreg ecosistem.

Comments

comments

Lasă un răspuns