Atac terorist la Manchester: 19 morti si peste 50 de raniti

Poliţia britanică a anunţat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă luni seara la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande, transmit agenţiile de presă internaţionale. Un bilanţ actualizat al poliţiei confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morţi şi aproximativ 50 de răniţi.

Potrivit indiciilor iniţiale, ar putea fi vorba de un atentat sinucigaş, au declarat agenţiei Reuters doi oficiali americani, sub rezerva anonimatului.

Poliţia a făcut cunoscut că în zonă mai există un obiect suspect şi că va efectua o explozie controlată la câteva zeci de metri de locul deflagraţiei ucigaşe.

Martorii au afirmat iniţial că au auzit o bubuitură puternică, iar în reţelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.

Forţele de ordine au izolat zona şi au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere, conform Agerpres.

Manchester Arena, cu 21.000 de locuri, este cea mai mare sală de concerte din Europa. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulţi copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a păţit nimic.

Comments

comments

Lasă un răspuns