Banciu îl DESFIINŢEAZĂ pe Dragnea: „Stau toate muștele din țară pe căciula lui”

În ediţia de marţi a emisiunii „Lumea lui Banciu”, Radu Banciu a vorbit despre problemele cu Justiţia pe care le are Liviu Dragnea.
”Pentru fiecare există o Valentină. Și pentru Liviu Dragnea! Poate chiar mai multe și, cu toate astea, a fost obligat astăzi de situație, nu neapărat de lege, să se afle în fața judecătorilor de la Instanța Supremă, în procesul ăla care, practic, a marcat și marele scandal.

Noi rămânem la ideea că faimoasa OUG 13 venea din problemele personale ale lui Liviu Dragnea și după divorțul său de Bombonica Prodana.

Dragnea a refuzat să se considere vinovat astăzi și a spus că vrea să fie audiat. Nu vrea să fie judecat prin procedură simplificată, așa cum au cerut trei inculpați, care au recunoscut faptele. Asta le-ar putea reduce pedepsele cu o treime.

 Evident că erau vinovați! Asta nu e o chestiune de justiție. Justiția oricum o fac oamenii. Ea este sacră din punct de vedere al legii, așa cum a fost, de exemplu, și în cazul referendumului, unde Dragnea a scăpat pe jumătate basma curată. Chiar dacă a fost considerat vinovat, nu a intrat la pușcărie. Nu înseamnă asta că în toate deciziile justiția are dreptate. Iată că trebuie să tranșeze, cum e balanța pe care o știm: se înclină când în stânga, când în dreapta. Asta nu înseamnă că, dacă decizia ar fi favorabilă acestui lot, ei ar fi niște integri, niște puri. Nu! Bineînțeles că sunt vinovați! E limpede acest lucru.

O condamnare în acest dosar, care va veni peste un an-un an și jumătate, ar fi una firească, logică. De asta Liviu Dragnea a încercat să promoveze această ordonanță, să o aducă în prim planul actualității și, pe baza ei, să-și salveze soția, să se salveze și pe el. Dacă ordonanța ar fi fost pusă în aplicare, el scăpa de acest dosar.

Acum, chiar dacă se declară nevinovat, mai trage de timp. Ar fi fost ridicol să spună că vrea să fie judecat prin procedură simplificată. Vă dați seama ce ieșea? Dragnea nu are de ales într-un astfel de moment, când stau toate muștele din țară pe căciula lui. Încearcă și el, ca toți disperații, să mai tragă de timp în fața justiției. E procedura clasică a tuturor”, a afirmat Radu Banciu, potrivit b1.ro.

Sursa evz.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns