De ce suntem trădați de conducători ?

M-am tot gândit în ultima perioadă de ce suntem trădați de conducători. Am acest sentiment de multă vreme și l-am împărtășit când am avut prilejul în discuțiile cu anumite persoane.
În sistemul public există există o anumită letargie, fiecare așteptând „lumina” șefului sau a conducătorului. Nimeni nu îndrăznește să miște, mai ales la nivel de proiecte, pentru că o astfel de ispravă poate fi repede asimilată, percepută, ca o amenințare de către șef (o să explic puțin mai jos de ce nu folosesc termenul „lider”). Într-o astfel de paradigmă, fiecare încearcă să-și prezerve doza de securitate socio-profesională, șeful își apără scaunul și interesele, iar subalternul se face scut pentru postul său. Din cauza asta apar modificări comportamentale, nimănui nu-i mai stă capul la ceea ce are de făcut, singura idee este de a se răspunde rapid la comandamentele instituite de „stăpânul” plantației. Eefectul următor este scăderea performanței instituției respective, care va genera nemulțumirea cetățenilor.
De aici începe o agitație dezordonată a șefului, care simte cum i se clatină scaunul și începe să dea cu biciul în subalterni și să considere ca fiind niște proști netrecunoscători cetățenii care nu înțeleg ce eforturi face el pentru a menține un echilibru al vieții sociale. De aici e gata, s-a intrat în spirala conflictuală, nimeni nu mai are încredere în nimeni. Alegătorii îi desconsideră pe aleși, iar aleșii le dă cu flit alegătorilor. Dar nu, nu le vorbește urât, nu, ei se vor pregăti pentru ziua când vor fi trimiși acasă de popor. Fură, devalizează, mint, trafichează influențe, corup și se lasă corupți, iar lupta lor politică este doar pentru a se succede la borcanul cu miere.
Bun, dar de ce e așa. Nu știu, dar am observat că și noi, alegătorii ne lăsăm la fel de mult corupți. Suntem fericiți când primim posturi, bani, rezolvarea unor interese personale, iar cei mai „fraieri” se mulțumesc cu promisiunile din campaniile electorale. Văzându-ne micimea, cum ne hăcuim între noi, cei cățărați pe sus ne desconsideră profund și atunci ne abandonează.
Ne ignoră în timp ce ei își satisfac interesele strict personale sau de grup foarte restrâns.
Nu-i mai interesează sistemele de educație, pentru că nu are rost să cheltuie pentru a-i deștepta pe proști, nu le pasă de sănătate, pentru că nu au de ce să cheltuie cu oameni pe care nu dau boi bani etc. Este o chestiune asumată de cei care fac cărțile, stau până când se poate și când nu se mai poate, fug sau… aici continuați voi.
Privind în jur, acum, la nivel personal trag o singură concluzie, că omenirea a reușit performanța să construiască un sistem social care nu că nu dă doi bani pe ființa umană, ci chiar asistă la spectacolul sinistru al unei crize care e abia la început, iar specialiștii estimează o perioadă de un deceniu în care omenirea se va zbate în spasmele crizelor de sănătate, alimentare, sociale și financiare.
La noi, toate astea vor fi cu asupra de măsură, pentru că dacă nu ne omoară pandemia, nu ne vor omorî crizele, lovitura de grație ne-o vom da noi între noi.
Și atunci, cine să ne fie loiali și de ce?

Danut Gigi Terteci

Comments

comments