Multinaționalele trimit Fiscul și Justiția pe capul patronilor români – Ilie Serbanescu

Un editorial face praf teoria potrivit căreia statul este principalul inamic al antreprenorilor autohtoni și arată cum ajung aceștia să-și vândă afacerile.

 Companiile românești au dispărut aproape cu totul din industria alimentară, fabricile fiind închise sau preluate de mari grupuri străine din domeniu.

„Firmele românești sunt discriminate, dar nu de multinaționale, ci de autoritățile române”, au declarat recent reprezentanții Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).

După ce a citit această frază, analistul economic Ilie Șerbănescu a început să-și pună întrebări.

„Multinaționalele chiar n-au niciun rol în domeniu? Ne-ar putea spune PIAROM, dincolo de orice altceva, câte multinaționale prezente în România au legături organice cu firme românești, pe orizontalele sau pe verticalele economice, și câte folosesc teritorial România doar ca o insulă de extracție de profit?” — scrie acesta, în Cotidianul.ro.

„Cât din valoarea adăugată a multinaționalelor în România este obținută în legătură cu firme românești și cât în relații de aprovizionare și desfacere cu firme de pe alte piețe? Pentru discriminare este de ajuns desconsiderarea! Și, în plus, chiar să nu vadă PIAROM care este situația reală de pe piețele din România pe care însăși organizația le studiază?! Pe câte dintre segmentele de piață există lideri cu capital românesc? Și pe câte dintre segmentele unde capitalul românesc are o prezență cât de cât semnificativă situația măcar se păstrează și nu se deteriorează de la an la an, în urma unor măsuri, să le zicem „de piață”, ale principalilor jucători străini și de ce să ne ferim să nu vedem, în urma unor mișcări străine ticluite, cu ținte precise?!” — se întreabă Șerbănescu.

El invocă mai multe date care contrazic total viziunea celor de la PIAROM.

„Ce s-a întâmplat în ultimul timp pe anumite segmente ale industriei alimentare este un măcel multinațional. Prezența românească pe piața laptelui a fost lichidată, producția a fost acaparată de străini, dar nu cumva pentru a o executa și a o desface ei, ci pentru a o desființa sau pentru a o muta în alte țări”, spune editorialistul.

„Prin eforturile evident concertate ale mai multor multinaționale, printre care Lactalis (Franța), Friesland (Olanda), Pfeifer und Langen (Germania) au fost închise pe bandă rulantă fabrici după fabrici de lactate, zahăr și dulciuri în Ardeal, Constanța, Suceava, punându-se la pământ întreg lanțul de clienți ai acestor industrii, bineînțeles, toți români. Marele producător român de înghețată Betty Ice a fost preluat dintr-o înghițitură, așa, rece, rece, pe nemestecate de către trustul anglo-olandez Unilever!” — arată Șerbănescu.

Apoi citează niște cifre care îi confirmă teoria.

„Între 2008 și 2016, industria alimentară a pierdut, după calculele Ziarului Financiar, 83 de fabrici, prin grija multinaționalelor. Și, pe cale de consecință, s-a umflat inevitabil deficitul agroalimentar al țării, ajuns acum la 2,5 miliarde euro. Între primii zece producători din țară nu mai există niciun român pe următoarele principale piețe: lapte, ciocolată, mezeluri și pâine!” — semnalează reputatul jurnalist.

Și aduce o explicație terifiantă pentru dispariția investitorilor autohtoni din această piață.

„Realitatea, stimați investitori de la PIAROM, este mult mai complicată. Pe fondul presiunilor constante și copleșitoare ale multinaționalelor, acțiunile permanente ale justiției împotriva antreprenorilor români și exercițiile aproape grotești ale reprezentanților ANAF, care se dau lei în fața acestora, dar bieți mielușei în fața străinilor, foarte mulți, mereu mai mulți oameni de afaceri români, cu realizări, unele remarcabile, și dorință de muncă antreprenorială devin sătui să se mai agite și să mai încerce marea cu sarea, renunțând la luptă și vânzând business după business, pe capete” — scrie Ilie Șerbănescu.

Sursa: sputnik.md

Comments

comments

Lasă un răspuns